Cautare
 
 
Meniu rapid
 
Noutati
Echipa redacţională urează un călduros Bun venit doamnei profesor Lena Dominelli si domnului profesor Malcolm Payne, două personalităţi recunoscute la nivel internaţional în domeniul asistenţei sociale, care au acceptat ca începând cu nr. 1/2010 să facă parte din Advisory Board al Revistei de Asistenţă Socială.
detalii
Indexare
Revista este indexata in ProQuest,EBSCO, Social Work Abstracts, CEEOL,Index Copernicus,SCIPIO,GESISsi IBSS.

Revista este acreditata B+ de catre CNCSIS

Home > Arhiva > 2012 > Numar: 2 > Editorial: Drepturile copiilor, bunăstarea şi protecţia lor

 Editorial: Drepturile copiilor, bunăstarea şi protecţia lor

    by:
  • Maria Roth (Professor, “Babes-Bolyai” University in Cluj-Napoca, Faculty of Sociology and Social Work, Bd 21 Decembrie 1989, no. 128, 400604, Romania. E-mail: roth.mari@ymail.com)
  • Mihai-Bogdan Iovu (Babeş Bolyai University, Faculty of Sociology and Social Work, 128‑130, 21 Decembrie 1989 Blvd., 400604, Cluj‑Napoca, E-mail: iovu_mbogdan@yahoo.com)
  • Imola Antal (Babeş-Bolyai University, Faculty of Sociology and Social Work, Bd. 21 Decembrie 1989, no.128-130, Cluj-Napoca, phone: + 40264-42.46.74, e-mail: imolaan@yahoo.com)

De mai bine de 20 de ani Convenţia ONU privind Drepturile Copilului (CDC) obligă statele şi profesioniştii să ia cele mai adecvate măsuri în promovarea interesului superior al copilului. În ciuda ratificării extrem de largi şi a eforturilor făcute de diferite organizaţii de a asigura bunăstarea copilului şi crearea unui mediu de viaţă protectiv, în care el să-şi poată dezvolta pe deplin potenţialităţile, adesea drepturile acestuia nu sunt respectate În diferitele contexte sociale în care trăieşte. Această situaţie se întâlneşte actualmente din ce în ce mai des în diverse ţări, inclusiv în Europa, dar mai ales în Europa de Est, respectiv pretutindeni unde guvernele se dovedesc a fi mai puţin eficiente în a lua măsuri consistente de protejare a copilului şi a familiei sale de efectele crizei economice. Rezoluţiile ONU precum şi numeroasele amendamente aduse de organisme regionale precum Consiliului Europei, sau de către alte diverse instituţii internaţionale nu au reuşit să asigure deocamdată transformarea dezideratelor principiale în şanse efectiv egale copiilor cu contexte socio-culturale şi economice diferite. Copii din familii sărace, romi şi alte minorităţi, migranţi sau cu părinţi care migrează, cu nevoi speciale sau afectaţi de boli cronice au oportunităţi reduse de a participa cu succes la educaţie, la serviciile de sănătate, participarea la viaţa socială, asigurarea fericirii sau împlinirea potenţialului individual. Pe lângă succesele înregistrate în creşterea nivelului de participare şcolară şi scăderea mortalităţii infantile, dificultăţile atingerii obiectivelor de asigurarea a bunăstării şi a protecţiei de orice formă de violenţă se întâlnesc atât în ţările dezvoltate cât şi în cele în curs de dezvoltare.

Începând cu semnarea Convenţiei, există o tendinţă tot mai răspândită de a analiza situaţia copilului dintr-o perspectivă mai largă a drepturilor omului: copiii au nu numai dreptul de a fi protejaţi împotriva oricăror forme de violenţă – condiţie prioritară pentru bunăstarea oricărei persoane – dar au şi drepturi ca cetăţeni activi, ale căror voci se pot face auzite, care să participe activ în viaţa socială a comunităţii căreia îi aparţin, şi care să primească sprijin atât de la familiile lor cât şi de la comunitate. Pentru a ne asigura că aceste principii sunt respectate, este important să fie adunate date despre şi de la copii sau membri ai familiilor lor, respectiv de la profesioniştii care îi asistă. O atenţie deosebită trebuie acordată datelor ce au în vedere grupurile de copii vulnerabili, aflate în situaţii de risc de sărăcie şi de violenţă, dar şi diferenţelor de gen, etnie şi de rasă, respectiv de mediu de viaţă (urban şi rural).

Literatura de specialitate din Europa de Est şi cea românească este mai puţin reprezentată în domeniul asistării şi protecţiei drepturilor copiilor, comparativ cu alte domenii ale ştiinţelor sociale. Cercetările din acest domeniu al asistării copiilor sunt deocamdată mai puţin prezente în reviste de cercetare indexate în baze de date, în raport cu alte domenii ale ştiinţelor sociale. De aceea prezentul volum de studii şi-a fixat ca scop să aducă la suprafaţă o parte din agenda de preocupări ale cercetătorilor români şi ale colegilor lor europeni în domeniul ţintit prin titlu. Articolele se orientează asupra calităţii vieţii copiilor şi asupra modalităţilor de sprijin şi de protejare a lor de violenţă, prin servicii de bunăstare a copiilor şi familiilor lor.

Pentru a acoperi această perspectivă cuprinzătoare, în numărul de faţă al Revistei de Asistenţă Socială am selectat studii cu preocupări din diverse domenii din domeniul drepturilor, bunăstării şi protecţiei copilului. Cititorii sunt invitaţi la lectura a 3 articole despre drepturile copiilor în ţări în curs de dezvoltare şi în contexte sociale afectate de criza economică, 4 articole despre prevalenţa violenţei asupra copilului în propria sa familie şi în mediul şcolar, 3 articole despre bunăstarea copilului în diferite contexte sociale sau familiale şi 3 articole centrate pe aspecte educaţionale şi sociale în cazul copiilor cu dizabilităţi.

Manfred Liebel, un specialist binecunoscut în domeniul drepturilor copilului, recunoaşte faptul că, în ciuda ratificării Convenţiei şi în ciuda discursului public referitor la drepturile copiilor, se acordă o atenţie scăzută modului în care cei provenind din medii culturale diverse îşi înţeleg drepturile. Analiza sa se centrează pe patru grupe de copii marginalizaţi din diferite părţi ale globului (copiii străzii Guatemala şi India, copiii refugiaţi din Europe şi orfanii cu SIDA din Africa). Articolul subliniază, de asemenea, motivele şi căile prin care discursul public referitor la drepturile copiilor trebuie relaţionat cu experienţele particulare ale grupurilor vulnerabile.
Articolul Smiljanei Simeunovic Frick, din Republica Moldova, prezintă câteva aspecte procedurale legate de monitorizările şi raportările privind respectarea prevederilor ONU privind drepturile copiilor. Lucrarea prezintă modalităţile prin care Comitetul pentru Drepturile Copilului, ca structură ce monitorizează aplicarea Convenţiei, defineşte rolul copiilor în acest proces. Reprezentanţii guvernelor naţionale şi ai ONG-urilor sunt încurajate să sprijine copiii, pentru ca ei să se implice efectiv în procesul de monitorizare şi raportare a drepturilor lor.

Articolul propus de Paroula Naskou-Perraki prezintă modul în care Convenţia pentru Drepturile Copilului a fost implementată în Grecia. Articolul analizează critic procesul de implementare a Convenţiei, precum şi progresele şi punctele slabe realizate în cadrul acestui proces, prezentându-ne o analiză detaliată referitoare la legile ce protejează copiii, în special pe cei vulnerabili, precum Romii şi copiii migranţi. În ciuda limbajului preponderent legal mai degrabă decât sociologic, subiectul este de interes pentru asistenţii sociali, care pot compara cele citite cu modul în care principiile Convenţiei au fost transpuse în legislaţia lor naţională.

Următoarea secţiune se centrează pe datele de prevalenţă ale abuzului şi neglijării şi provin de la o echipă de cercetători de la Departamentul de Asistenţă socială al UBB din Cluj-Napoca. Ele prezintă rezultatele pentru România ale Studiului epidemiologic privind abuzul şi neglijarea copiilor în Balcani, din cadrul unui proiect internaţional de cercetare finanţat de către Comisia Europeană prin programul FP7 . Primul dintre ele (autori Imola Antal et al.) realizează o prezentare generală a metodologiei şi rezultatelor generale ale proiectului mai sus menţionat. Datele privind frecvenţa categoriilor de abuz şi neglijare, din diferite medii, genuri, regiuni şi vârste au fost obţinute prin aplicarea chestionarelor ICAST la un eşantion naţional reprezentativ de elevi şi părinţi. Amploarea şi semnificaţia rezultatelor este unică în România, baza de date care a rezultat fiind o excelentă sursă de date pentru cercetătorii care doresc să analizeze relaţia dintre variabilele demografice şi indicatorii abuzului şi neglijării. Printre multe altele, autorii arată că pedepsele abuzive sunt încă larg răspândite în România, fiind raportate atât de copii, cât şi de părinţii înşişi), chiar dacă metodele de disciplinare pozitivă câştigă din ce în ce mai mult teren. Anumite datele pun sub semnul întrebării cunoştinţele noastre de până acum privind abuzul sexual împotriva copiilor, relevând procentul mai mare de băieţi decât fete cu experienţe de abuz sexual. Astfel, lucrarea atrage atenţia asupra vulnerabilităţii şi riscurilor care ameninţă băieţii şi a nevoii de a-i proteja.

Articolul propus de Ágnes Dávid-Kacsó şi colaboratorii analizează comportamentele parentale. Rezultatele arată că metodele de disciplinare de tip abuziv fizic şi psihologic sunt cel mai des raportate de mamele, nu de taţii adolescenţilor de 16 ani. În completarea analizei, articolul Cristinei Baciu şi al colaboratorilor ei analizează diferenţele în comportamentele abuzive şi de neglijare în funcţie de mediul de rezidenţă. Rezultatele indică mediul urban ca un spaţiu în care copiii sunt mai vulnerabili în privinţa abuzului emoţional. În schimb, mediul rural reprezintă un spaţiu de risc în special pentru abuzul fizic. Abuzul sexual şi neglijarea nu înregistrează diferenţe semnificative în funcţie de mediul de rezidenţă. Alte diferenţe statistic semnificative în favoarea mediului urban s-au înregistrat pentru disciplinarea pozitivă, care atrag atenţia asupra nevoii de a spori transmiterea de informaţii privind metodele pozitive de disciplinare şi de a oferi servicii de tip preventiv într-un mod mai atent ţintit pentru părinţii care trăiesc în mediul rural.

Într-un articol ce utilizează, de asemenea, date ale studiului BECAN, Gabriella Tonk, Júlia Adorjáni, Éva László analizează modalitatea de procesare a cazurilor în cadrul sistemului de monitorizare şi înregistrare a cazurilor de maltratare. Prin analiza a 288 de dosare din 16 judeţe ale României, studiul evidenţiază absenţa unor instrumente standardizate de identificare a riscurilor, precum şi absenţa unor puncte de referinţă în luarea deciziilor şi planificarea intervenţiei. Prin urmare, studiul aduce în prim plan câteva chestiuni extrem de importante pentru sistemul de protecţie al copilului din România: nevoia unui instrumentar bazat pe dovezi, necesar în toate etapele managementului de caz.

Rămânând în cadrul temei serviciilor de protecţie a copiilor, Salomeea Popoviciu şi colaboratorii analizează modul în care responsabilii de caz concep şi reuşesc să implice mamele copiilor care beneficiază de serviciile de asistenţă socială. În urma intervievării asistenţilor sociali responsabili de caz, autorii pun în evidenţă că mamele copiilor monitorizaţi de sistemul de protecţie a copiilor sunt văzute în general ca lipsite de capacităţi parentale şi de resurse. Autorii arată că o astfel de a atitudine faţă de mame conduce la dezangajarea lor faţă de problemele copiilor şi aduc argumente în privinţa necesităţii găsirii unor mijloace de a stimula implicarea mamelor în procesul parental pozitiv.

În domeniul atitudinii profesioniştilor în privinţa detectării şi reportării CAN, conform cerinţelor legislative, Adriana Fărcaş şi Maria Roth explorează şi compară atitudinile personalului medical (surori şi asistente) din două spitale de pediatrie româneşti cu cele ale studenţilor la medicină. Aşa cum s-a presupus, personalul medical din spitalele pediatrice unde s-a desfăşurat cercetarea, precum şi studenţii de la medicină nu au o pregătire sistematică în privinţa CAN, dar o parte dintre membrii personalului au avut prilejul de a beneficia de formări în acest domeniu. Datele arată că experienţa de lucru cu victimele violenţei a contribuit la fundamentarea cunoştinţelor în domeniul CAN, dar nu garantează atitudini pro-active ale personalului medical de a reporta către DGASPC, conform legislaţiei, cazurile de copii-victime ale violenţei, respectiv de implicare în rezolvarea unor cazuri.

De pe o platformă teoretică eco-sistemică, Dan Ratliff, Riccardo Rossano şi Antonio Panico revizitează studiile privind migranţii români şi copiii lor rămaşi în ţară. Autorii afirmă că înaintea raportării efectelor negative ale migraţiei părinţilor, evaluatorii fenomenului ar trebui să înţeleagă complexitatea problematicii migraţiei şi a rolului jucat de factorii sociali, politici, culturali, comunitari, familiali şi individuali, precum şi a relaţiilor dintre toţi aceşti factori şi determinarea deciziei de a migra. Una dintre concluziile cele mai importante ale studiului este că migraţia afectează negativ copiii rămaşi acasă în primul rând datorită condiţiilor de sărăcie în care trăiesc. Este acelaşi motiv care face părinţii să ia decizia migrării pentru găsirea de locuri de muncă. Considerăm că articolul oferă o bază solidă de studiu pentru cei care se apleacă asupra cercetării fenomenelor de adaptare a familiilor româneşti migratoare în România sau într-o altă ţară.
Utilizând date ale unui studiu UNICEF din Macedonia, Maja Gerovska Mitev analizează efectele crizei economice actuale asupra bunăstării copiilor şi tinerilor din Macedonia. Punctul de vedere critic al autoarei ne oferă un cadru valid de evaluare a vulnerabilităţii familiilor celor mai expuse dificultăţilor economice specifice perioadei actuale. Analiza se centrează pe trei aspecte importante: standardele de calitate a vieţii în cadrul gospodăriei, participarea la educaţie şi indicatorii de sănătate a copiilor şi tinerilor. Lucrarea are meritul de a evidenţia aspectele rămase critice ale sistemului de protecţie socială, sistem care eşuează în privinţa susţinerii pe termen lung a familiilor celor mai vulnerabile în perioada de criză.

în strânsă legătură cu respectarea drepturilor copiilor, următoarele trei articole se centrează pe bunăstarea copiilor. Lucrarea Brînduşei-Antonia Grigoraş, a lui Sergiu Bălţătescu şi a Mariei Roth se sprijină pe cercetările premergătoare ale d-lui dr. Bălţătescu, în cadrul echipei internaţionale de cercetare International Society for Child Indicators (Societatea internaţională pentru Indicatorii Copilului). În articol sunt prezentate rezultatele unui studiu de tip explorator privind bunăstarea subiectivă a copiilor cu vârste de 12-14 ani, din Romania. Noutatea studiului este că abordează calitatea vieţii copiilor din punctul lor de vedere, permiţându-le să îşi exprime opiniile, punctele de vedere şi percepţiile despre propriile lor vieţi şi bunăstare. Studiul a permis, de asemenea, testarea chestionarului de bunăstare, care astfel devine un instrument valid, care va permite în viitor conlucrarea echipei de cercetători la cercetări internaţionale, care să dea o perspectivă comparativă studiului bunăstării subiective a copiilor.

Percepând şcoala ca mediu de posibilă victimizare a elevilor, Diana Dămean analizează efectele violenţei asupra rezultatelor şcolare ale celor din ciclul şcolar secundar. Folosind scale ale Profilului Succesului Şcolar, autoarea realizează comparaţii între elevii unui studiu reprezentativ naţional şi un eşantion local cu elevi din şcoli profesionale. Rezultatele arată că violenţa şcolară are un impact negativ asupra comportamentului adolescenţilor de evitare a problemelor, care e unul dintre indicatorii importanţi ai succesului şcolar.

Ultima secţiune a culegerii noastre de articole se centrează pe copiii vulnerabili şi cei cu nevoi speciale. Claudia Oşvat prezintă serviciile comunitare care funcţionează în cadrul FRCCF, un ONG cu programe îndelung derulate şi cu o expertiză recunoscută în acordarea de sprijin familiilor şi de prevenire a insuccesului şi abandonului şcolar. Evaluarea programelor a arătat că adolescenţii participanţi la programele centrului au valorizat mai mult şcoala şi s-au integrat mai bine cerinţelor şcolare şi în cadrul grupurilor de colegi.
Pornind de la tema integrării copiilor cu nevoi speciale, Camelia Stăiculescu şi Monica Ungureanu pun sub semnul întrebării eficienţa incluziunii şcolare a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi fizice din Romania, în forma în care ea se realizează de obicei. În baza unei cercetări desfăşurate cu familiile şi tinerii asistaţi, autorii ilustrează eforturile acestora de a participa la educaţie, la activităţi de muncă şi la diverse forme de viaţă socială, precum şi nevoile lor de servicii de sprijin. Incluziunea în muncă nu este văzută posibilă fără accesarea resurselor pe care programele de economie socială le pot pune la dispoziţie.

Studiul calitativ al Adelei Popa se centrează şi el pe copiii cu dizabilităţi, dar instituţia vizată este una preşcolară, iar persoanele investigate sunt educatoare. Cercetarea surprinde factorii de risc şi de sprijin care influenţează incluziunea copiilor preşcolari cu nevoi speciale în grădiniţe. Concluziile arată că educatoarele surprind cu claritate factorii de risc care periclitează incluziunea, precum şi de factorii care pot să o promoveze, dar nu înţeleg dinamica dintre aceste două categorii de factori şi nu sunt conştienţi de propriul lor rol sau rolul altor profesionişti în cadrul unor servicii colaborative de suport.

Cercetările prezentate în acest număr al revistei de asistenţă socială sunt scrise toate cu un filtru critic şi cu o orientare spre posibilitatea promovării drepturilor şi bunăstării copiilor. Cunoaşterea ştiinţifică conferă putere persoanelor care ştiu să o utilizeze, aşadar noi recomandăm lectura articolelor reunite în acest număr al revistei asistenţilor sociali, precum şi planificatorilor, analiştilor şi decidenţilor din domeniul politicilor sociale pentru a învăţa din interpretarea studiilor şi a implementa rezultatele relevante pentru ei. Perspectiva critică a cercetărilor reunite aici este menită să reflecte complexitatea nevoilor copiilor, să indice căi de îmbunătăţire a serviciilor destinate lor şi să promoveze şansele copiilor de fericire şi succes.