^Snippet(ejp);

Home > Arhiva > 2022 > Numar: 4 > Editorial: Rolul suportului social formal şi gestionarea situaţiilor de criză şi vulnerabilitate

 Editorial: Rolul suportului social formal şi gestionarea situaţiilor de criză şi vulnerabilitate

    by:
  • Valentina Rujoiu (University of Bucharest, Faculty of Sociology and Social Work, 9 Schitu Măgureanu Street, Bucharest, Romania, phone: 0040 213140326, E-mail: valentinarujoiu@yahoo.com)

Viaţa fiecărui om este un proces de rezolvare a problemelor cu care se confruntă. În funcţie de experienţele la care persoanele au fost expuse, pe parcursul procesului de socializare, aceste probleme pot fi percepute şi înţelese ca reprezentând provocări, dificultăţi majore sau eşecuri în plan personal. Această percepţie este întâlnită, în special, în situaţiile de criză pe care fiinţa umană le traversează. Hoff (1995) atrage atenţia asupra faptului că, din păcate, situaţiile de criză sunt confundate cu tulburările emoţionale sau mentale. Aceste episoade, de scurtă durată, nu sunt altceva decât momente extrem de solicitante pentru individ în care acesta este forţat, de împrejurări, să ia decizii care îi pot influenţa, major, parcursul existenţial. De exemplu, în limba chineză, conceptul de criză este reprezentat prin intermediul a două caractere în care unul semnalizează pericolul iar celălalt oportunitatea. Cercetările derulate de-a lungul timpului şi centrate pe analiza managementului crizei, a efectelor acesteia şi asupra rolului pe care îl au diferitele tipuri de intervenţie şi suport social formal (Lindemann, 1944; Caplan, 1964; Prad, 1966; Halpern,1973; Farberow, 1974; Baldwin. 1978; France, 1982; Belkin, 1984; Raskin, Rogers, 1995; Myer, 2000; Roberts, 2000; James, Gilliland, 2005; Roberts, Yeager, 2009), atrag atenţia asupra importanţei pe care o are percepţia individului şi interpretarea cognitivă a acestuia în raport cu factorii stresanţi care alimentează situaţiile de criză respectiv problemele cu care se confruntă. Influenţa majoră a emoţiilor gestionate inadecvat, persistenţa şi alimentarea unor stări emoţionale de disconfort în care teama, frica, anxietatea cresc în intersitate şi sunt responsabile pentru formarea unei viziuni fataliste în raport cu evenimentul pe care individul îl traversează, reprezintă aspectele asupra cărora specialiştii din domeniu (psihologi, terapeuţi, asistenţi sociali, psihiatri) intervin şi susţin indivizii în vederea restabilirii homeostaziei psihoemoţionale şi a funcţionării sociale. Schemele cognitive specifice fiecărui individ, rezistenţa acestuia la schimbare, capacitatea de a-şi gestiona propriile emoţii, resursele intrinseci şi extrinseci de care dispune, experienţa anterioară reprezintă variabile în funcţie de care se realizează planul de intervenţie şi se acordă suportul social formal.

Perioada pe care o traversăm, de doi ani, a generat o profundă criză atât la nivel macrosocial, cât şi la nivel microsocial. Ne confruntăm, în prezent, nu doar cu efectele generate de pandemia COVID-19, ci şi cu o succesiune de crize în plan social, economic, politic. Din perspectivă evoluţionistă, analizând contextul pe care îl traversăm, putem percepe şi decodifica această perioadă ca o etapă de segregare, triere, pentru a se trece la un alt ciclu de dezvoltare. Această metamorfoză implică şi pierderi care, percepute într-o astfel de abordare, devin necesare şi chiar importante în managementul haosului cu care multe popoare se confruntă. Întrebările care se nasc însă, alimentate de mecanismele unei gândiri critice, vizează aspecte cu multiple implicaţii etice şi morale: toate aceste pierderi au vreun rol şi se justifică în această nouă etapă de dezvoltare şi evoluţie? Această nouă etapă implică evoluţie sau…din contră, involuţia speciei umane mai ales dacă ne referim doar la un singur aspect: desensibilizarea indivizilor şi întoarcerea către un egocentrism maladaptativ?

Învăţăm să ne cunoaştem potenţialul de care dispunem, să ne adaptăm şi să supravieţuim, devenind rezilienţi, doar în contextul problemelor cu care ne confruntăm şi doar când parcurgem situaţii de criză. Avem însă nevoie, în acest demers, de un set de abilităţi cu ajutorul cărora să activăm versatilitatea şi să provocăm schimbarea în sens pozitiv. Traversăm o perioadă în care supravieţuirea devine o soluţie pentru viaţa de zi cu zi. Pentru a elabora o strategie de supravieţuire, adecvată acestor timpuri, singura soluţie este reprezentată de învăţarea şi dezvoltarea flexibilităţii emoţionale. Să nu uităm că viaţa reprezintă cam 10% din ceea ce ni se întâmplă. 90% reprezintă modalitatea în care noi percepem, înţelegem, acţionăm, reacţionăm sau nu, la ceea ce ni se întâmplă. În acest context, rolul serviciilor sociale, suportul social formal reprezintă o resursă extrem de importantă. Persoanele care nu reuşesc singure să îşi gestioneze problemele, au parcurs maladaptativ o situaţie de criză, au nevoie de suport de specialitate. Trebuie să fie îndrumaţi pentru a solicita o intervenţie care să se plieze pe nevoile cu care se confruntă şi să găsească răspunsurile la avalanşa de întrebări: de ce acum? De ce mi se întâmplă tocmai mie? Aş fi putut să acţionez altfel? Unde am greşit? De ce nu am solicitat ajutor?

Temele propuse în acest număr al Revistei de Asistenţă Socială abordează aspectele mai sus menţionate şi atrag atenţia asupra unor arii de interes din domeniul asistenţei sociale în care resursa umană implicată necesită o formare interdisciplinară şi abordarea cazurilor se realizează în echipe multidisciplinare. Important de reţinut este şi faptul că o parte dintre autorii articolelor îşi desfăşoară activitatea în domeniul universitar, unii sunt practicieni cu experienţă în domeniu şi, nu în ultimul rând, sunt şi autori tineri licenţiaţi în domeniul asistenţei sociale şi care demonstreză o bună pregătire prin cunoaşterea literaturii de specialitate şi capacitatea acestora de a desfăşura microcercetări cu caracter exploratoriu. Astfel, temele propuse abordează vulnerabilităţile cu care se confruntă copiii din diferite etnii, în Bulgaria, iar autoarea, Zuliza Zordanova Pulova-Ganeva, evidenţiază influenţa normelor şi valorilor culturale în contextul accesării serviciilor sociale. Rolul serviciilor sociale şi importanţa intervenţiei în criza generată de COVID-19 este un subiect abordat de către Patricia Runcan, Mihaela Gavrilă-Ardelean şi Remus Runcan. Gheorghiţa Nistor prezintă rezultatele unei cercetări desfăşurate în România care are ca subiect importanţa serviciilor sociale adresate persoanelor care au dezvoltat dependenţă faţă de consumul de alcool. Valentina Gălbinaşu şi Teodora Stanciu abordează o arie de interes care, deşi în străinătate a constituit subiectul multor studii, analize şi cercetări, în România, este un domeniu studiat de o perioadă scurtă de timp: beneficiile interacţiunii om-animal în contextul serviciilor sociale şi a terapiei asistate de animale. Mihaela Simion şi Kristina Kristoff propun două articole în care sunt parcurse cauzele şi consecinţele violenţei intime şi importanţa serviciilor sociale de suport acordate femeilor victime. Gabriela Zaharia este autoarea unui articol în care tema abordată este de un real interes mai ales pentru că ne confruntăm cu o îmbătrânire demografică accelerată: importanţa susţinerii îngrijitorilor informali ai persoanelor vârstnice dependente în mediul rural. Alina Costin realizează o trecere în revistă a literaturii de specialitate dedicată efectelor pe care le generează divorţul asupra copiilor. Economia socială, ca formă de protecţie socială pentru persoanele cu dizabilităţi, este prezentată de către Diana Răduţ-Selişte.


Editor,
Valentina Rujoiu

Referinţe
Baldwin, B. A. (1978). A paradigm for the classification of emotional crises: implications for crisis intervention. American Journal of Orthopsychiatry, 48, 3, 538-551.
Belkin, G. S. (1984). Introduction to counseling (2nd ed.). Dubuque, IA: William C. Brown.
Caplan, G. (1964). Principles of preventive psychiatry. New York: Basic Books.
Farberow, N. L. (1974). Suicide. Morristown, N. J.: General Learning Press.
France, K. (1982). Crisis Intervention. Charles C. Thomas, Springfield, Illinois.
Halpern, H. A. (1973). Crisis theory: a definitional study community. Mental health Journal, 9, 4, 342-349.
Hoff, L. A. (1995). People in crisis: understanding and helping, 4th Ed. Jossez-Bass Publications, San Francisco, CA.
James, R. K., Gilliland, B. E. (2005). Crisis intervention Strategies, 5th Ed. Thomson/Cole: Belmond, CA.
Lindemann, E. (1944). Symptomatology and management of acute grief. American Journal of Psychiatry, 101, 141-148.
Myer, R. A. (2000). Assessment for crisis intervention: a triage assessment model. Belmond: Brooks/Cole. CA.
Parad, H. J. (1966). Preventive casework. Problems and implications. În H. J. Parad (ed.), Crisis intervention: selected readings. Family Service Association of America. New York.
Raskin, N. J., Rogers, C. R. (1995). Person-centered therapy. În R. J. Corsini, D. Wedding (Eds.), Current psychotherapies (5th ed.). Itasca, IL: F. E. Peacock.
Roberts, A. R. (2000). Crisis intervention handbook: assessment, treatment and research. New York.
Roberts, A. R., Yeager, K. R. (2009). Pocket guide to crisis intervention, Oxford University Press, New York.