|
Numărul 1/2026 are la bază contribuţii orientate către tematica rezilienţei educaționale și profesionale în era digitală. Conceptul de rezilienţă este tot mai popular în diferite discipline şi este un termen utilizat pe scară largă, în special în ceea ce priveşte grupurile vulnerabile.
Adaptarea sistemului de educație și formare la evoluția tehnologică reprezintă un proces complex, necesar pentru pregătirea și perfecționarea resurselor umane și element esențial al dezvoltării, modernizării și inovării societății. Utilizarea noilor tehnologii digitale este calea directă pentru a face școala mai atractivă pentru elevi și studenți pe de o parte, mai adaptată nevoilor și stilului lor de viață, mai eficientă în a dezvolta competențe, generând educație pe tot parcursul vieții, dar și pentru profesioniști, pe de altă parte.
Factorii de risc și de protecție în diferite sisteme educaționale și profesionale, reziliența digitală, reziliența în învățământul superior, reziliența studenților și a educatorilor, reziliența profesioniștilor care lucrează cu minori și adulți în sistemul de justiție penală, reziliența asistenților sociali militari sau reziliența copiilor în mediul online sunt câteva dintre temele abordate în acest număr tematic.
Pornind de la conceptul de reziliență (Popa, Uță (Pintec), Tomiță, Popp) și prezentând apoi reziliența profesioniștilor în diferite medii de lucru, reziliența anumitor categorii de persoane vulnerabile (persoane private de libertate) acest număr tematic însumează 15 articole și 3 recenzii de carte. Articolul lui Dumitrescu și Dan ne prezintă reziliența profesioniștilor din sistemul medical și impactul social pe care burnout-ul profesiniștilor îl poate avea în cadrul acestui sistem. Vaștag și Tomiță ne prezintă prezența a două fenomene: reziliența și epuizarea profesională în rândul salvatorilor profesioniști din două structuri din vestul României și estul Franței. Prin acest articol, autorii determină dacă reziliența angajaților serviciilor profesionale de urgență poate fi un factor moderator semnificativ al epuizării profesionale.
Un alt articol (Neagu) ne prezintă importanța rezilienței în securitatea națională. Mai exact, se concentrează pe importanța dezvoltării unei abordări specifice de gestionare a cazurilor în cadrul sistemului penitenciar românesc pentru persoanele condamnate pentru extremism violent. Reziliența personelor private de liberate este analizată și în articolului lui Burcă și Ungureanu.
Importanța securității în mediul online și dezvoltarea rezilienței copiilor este prezentată în articolul lui Stoyanova. Articolul definește alfabetizarea media critică ca un instrument de dezvoltare care oferă indivizilor cunoștințe, abilități și atitudini necesare pentru a interpreta mass-media în mod critic, pentru a se implica în mod competent în medii diverse, pentru a manifesta un scepticism moderat față de informații, pentru a pune întrebări relevante, pentru a explora posibile răspunsuri și pentru a dezvolta un interes în înțelegerea alterității în diversele sale forme.
Van der Meulen în articolul său examinează impactul ambivalent al digitalizării și al sistemelor de inteligență artificială asupra practicii asistenței sociale, acordând o atenție specială experiențelor persoanelor cu neurodiversitate și rolului inteligenței artificiale în învățământul superior. Practica asistenței sociale, cu specific pe asistența socială militară (Goian, Moțățeanu) este absolut necesară în România, având în vedere amploarea problemelor sociale contemporane și naționale.
Articolul lui Giurgiu ne evidențiază importanța obiectivelor intrinseci, a creativității și a sprijinului social în promovarea sănătății și a stării de bine percepute în rândul persoanelor în vârstă.
Subliniem că o persoană rezilientă îşi dezvoltă capacitatea de a face faţă şi de a se adapta la circumstanţele sale de viaţă în urma traversării unui eveniment tragic sau cu un anumit grad de adversitate. Chiar dacă rezilienţa este o trasătură comună, accesibilă oricărei persoane în proporţii diferite, nu înseamnă că persoanele reziliente nu suferă sau nu sunt îndurerate în urma traversării unei adversităţi. Acestea dezvoltă o capacitate mai bună de a gestiona situaţiile dificile, de a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă, iar acest lucru poate fi stimulat prin intermediul rezilienţei asistate.
Intervenţiile care vizează creşterea rezilienţei se pot realiza în forme diferite, utilizând potenţialul mare de creştere a resurselor sociale şi de mediu prin intervenţiile de politici publice adecvate. Bunăstarea individului trebuie să fie în centrul acestor eforturi, calitatea vieţii fiind o componentă integrantă a bucuriei longevităţii. Prin urmare, va deveni din ce în ce mai importantă utilizarea rezilienţei ca un concept de sănătate publică şi intervenţia prin politici adaptate fiecărei categorii. Construcţia rezilienţei poate fi realizată prin creşterea resurselor, având în vedere că promovarea bunăstării în faţa adversităţii are implicaţii semnificative pentru toate categoriile vulnerabile şi societatea în ansamblu ei.
|
|
