|
Practica în asistența socială este cunoscută ca fiind o intervenție dirijată, menită să determine o schimbare planificată la nivelul persoanei, al familiilor, al grupurilor, al organizațiilor/ instituțiilor, al comunităților și al politicilor publice în domeniul socialului, astfel încât să promoveze justiția socială. Contribuțiile incluse în acest număr al revistei analizează și evaluează diferite aspecte ale practicii indirecte sau la nivel macro, respectiv ale practicii directe în domeniul asistenței sociale. Tematicile abordate sunt de mare actualitate, atât la nivel național, cât și internațional.
În articolul ˝Marile provocări ca o abordare a macro-practicii asistenței sociale pentru a adresa problemele societale”, Elisabeth Lightfoot și Jessica Toft au înțeles în profunzime un aspect sensibil al activității asistenților sociali: munca acestora nu este suficient valorizată și recunoscută la nivelul macro-practicii, în principal, din cauză că nu există mulți profesioniști care lucrează în această arie a asistenței sociale. Asistenții sociali profesioniști, care intervin la nivelul micro și mezo practicii sunt supra încărcați cu sarcini de muncă și mult prea puțin implicați la nivel macro. Sistemul educațional poartă o parte din vină pentru această situație, dar adoptarea, la nivelul instituțiilor publice, a modelului marilor provocări ar putea crește gradul de conștientizare asupra acestui subiect. Profesioniștii, societatea civilă și instituțiile publice ar trebui să stabilească împreună un set de priorități în domeniul asistenței sociale, astfel încât atenția și eforturile să se îndrepte în special, spre rezolvarea acestor probleme ale societății, în așa fel încât societatea în ansamblu să devină mai conștientă de importanța intervenției asistenților sociali la nivelul macro-practicii. Această abordare a fost implementată cu rezultate pozitive în alte domenii precum științele exacte, dar este nouă în domeniul asistenței sociale. Până în prezent, Statele Unite ale Americii au implementat cu succes acest model în domeniul asistenței sociale, care este transferabil și altor state, depinzând numai de voința publică în ceea ce privește stabilirea unei ierarhii a problemelor esențiale la nivel macro social.
Codrina Csesznek și Marinela Șimon au realizat un studiu exploratoriu despre principalele provocări cu care se confruntă personalul care oferă direct serviciile de asistență socială – asistenți sociali calificați și funcționari publici cu atribuții de asistență socială – ca și angajați ai administrației publice locale/ consilii locale din județul Brașov; printre aceste provocări se numără stresul, birocrația, recunoașterea insuficientă a muncii lor, spații închise, salarii mici, încărcătură mare a muncii și o relație dificilă cu anumite categorii de clienți. Autoarele au aflat că angajații în domeniul serviciilor sociale sunt preponderent femei, fără studii de specialitate în domeniul asistență socială, cu o satisfacție profesională de tip emoțional și relațional, care vorbesc despre satisfacția la locul de muncă în termeni de îndeplinire a nevoilor de bază, cum ar fi un spațiu de lucru adecvat, mijloace de transport suficiente pentru munca de teren și suficient de mulți angajați în domeniu pentru a acoperi volumul mare de muncă. Personalul care oferă serviciile sociale nu introduce cazurile la care lucrează într-un sistem informatic, dar în mod cert ar avea nevoie de un program informatic specializat pentru a putea face aceste raportări. Cercetarea dezvăluie câteva probleme ale practicii manageriale în asistența socială, în special în ceea ce privește nevoia de dezvoltare a resurselor umane și financiare, precum și eforturile combinate de a acționa atât la nivel la instituțional, cât și individual, pentru a obține rezultate mai bune. Având în vedere profilul angajaților din serviciile publice de asistență socială din județul Brașov, pe care l-au creionat autoarele, cercetarea poate fi extinsă pentru a se afla dacă acesta este valabil și pentru o populație mai largă, după care se pot găsi soluții pentru a îmbunătăți situația din acest domeniu.
Câteva aspecte ale analizei problemelor sociale și a macro-practicii în asistența socială la nivelul politicilor publice sunt evidențiate de către Gheorghița Nistor. O cercetare empirică a fost punctul de pornire pentru definirea unei liste de propuneri în vederea diminuării efectelor consumului de alcool, deopotrivă la nivel legislativ, medical și social. Problema dependenței de alcool generează efecte negative atât la nivelul individual, cât și la nivel societal. Din acest motiv, o evaluare clară a nevoilor comunității, măsuri care vizează propuneri legislative, acțiuni la nivel medical și social, dar și educațional sau conștientizarea mediului și a riscurilor pe termen lung reprezintă tot atâtea răspunsuri adecvate în ceea ce privește lupta împotriva acestei adicții și prevenirea ei. Aspectele inovative constau în abilitatea de a găsi cele mai bune opțiuni de acțiune.
Eficacitatea macro-practicii și a practicii directe în asistența socială din sistemul de protecție a copilului constituie tema centrală a studiului elaborat de către Anca Ionela Mureșan. Mai precis, utilizând un design calitativ al cercetării, autoarea a vizat indicatorii de succes în ceea ce privește integrarea socioprofesională a unui grup de tineri care au părăsit sistemul de protecție a copilului din România între anii 1976 și 2018. Rezultatele evaluării inventariază deopotrivă reușitele și eșecurile tinerilor care au fost incluși în cercetare (25 de subiecți); câțiva dintre ei încă sunt dependenți de serviciile și beneficiile sociale oferite de către stat. În orice caz, rezultatele cercetării demonstrează o reziliență extraordinară a tinerilor care și-au petrecut copilăria și adolescența în unități rezidențiale de protecție a copilului din România, în ciuda traumelor și a abuzurilor pe care le-au avut de suferit. Printr-o varietate de exemple, articolul subliniază puterea tinerilor “blocați în sistemul de protecție” de a transforma factorii de risc la care au fost supuși în indicatori de succes. Autoarea recomandă o pregătire sistematică, utilizând o abordare centrată pe copil, în planificarea obiectivelor pe termen mediu și lung în vederea tranziției tinerilor din sistemul de protecție instituțională către o viață independentă.
Relaționat cu problematica protecției copilului, fenomenul de „bullying” între elevii din sistemul școlar necesită intervenție la nivele diferite ale practicii asistenței sociale, pentru eficacitatea acesteia. Având în vedere etiologia multifactorială a termenului bullying, studiul Alecsandrei Irimie-Ana, al Polianei Ștefănescu și al Luminiței Mihai încearcă să răspundă la întrebarea dacă atunci când vorbim despre bullying, ar trebui să punem accent pe familie sau pe școală? Autoarele recunosc faptul că bullyingul este un fenomen complex, insuficient explorat în societatea românească, deși ne confruntăm deja cu efectele sale. Prin derularea unui studiu exploratoriu cu elevi care au fost înscriși la școală între 1987 și 1993, autoarele au cercetat relația dintre bullying pe de-o parte, respectiv familie și structură familială (relația fraternă/dintre frați) pe de altă parte. Agresiunea verbală a fost cea mai des întâlnită formă de bullying la populația studiată. În acest caz, contrar literaturii de specialitate, autoarele nu au putut stabili o legătură cauzală între bullying și relația dintre frați (sibship)/ familie, dar subiectul este în continuare deschis unor cercetări viitoare.
Includerea asistenților sociali în echipele educaționale din școli reprezintă o abordare inovativă a educației, deja implementată în peste 50 de țări care fac parte din “Rețeaua internațională pentru asistența socială școlară”. Modele de practică, roluri și standarde profesionale ale asistenței sociale în școală sunt descrise și analizate de Ramona Pura, în contextul global și european actual. Autoarea oferă exemple relevante din sisteme educaționale contrastante (Finlanda, Marea Britanie, Ungaria și România). Elevii se pot confrunta cu discriminarea și marginalizarea din cauza sărăciei, a dizabilității sau a altor probleme personale și sociale, iar acest lucru le poate afecta comportamentul ca adulți. România ar trebui să implementeze, de asemenea, un astfel de model, întrucât sistemul nostru educațional incluziv poate crea comportamente de excluziune. De asemenea, abordarea specifică profesiei de asistență socială, cu accent pe relația dintre persoană și mediul său de viață, intervenind la nivele multiple de organizare socială, cu impact radiant, ar fi de un real folos și în școlile de masă, nu doar în cele speciale, din România. Beneficiarii asistenților sociali școlari ar fi nu doar elevii, ci și părinții acestora, cadrele didactice, comunitatea locală și societatea românească în ansamblul său.
Efectele nedorite ale fenomenului migrației asupra părinților și copiilor ar putea să fie contracarate tot prin intervenția asistenților sociali din școli. Remus Runcan și Nicoleta Grămadă prezintă rezultatele unei cercetări calitative, în care evidențiază aspectele cele mai importante împărtășite de participanții la investigație, în ceea ce privește efectele migrației dinspre estul spre vestul Europei. Fiicele lăsate în urmă de către mamele care au plecat la muncă în străinătate au cicatrici adânci în suflet, care se transferă la nivel comportamental. Astfel, aceste persoane se pot confrunta cu abandonul școlar, anturaj defavorabil, respingerea părinților, depresie sau chiar suicid. Pe de altă parte, mamele se simt vinovate pentru că și-au abandonat copiii, deși au plecat de acasă tocmai pentru a le putea oferi acestora o viață mai bună. Studiul oferă o imagine asupra efectelor fenomenului migrației la nivel micro.
Perspectiva copiilor asupra violenței și ajutorului este documentată în investigația socială a Corinei Voicu. Scopul cercetării a fost acela de a descoperi viziunea copiilor asupra violenței, atât din punct de vedere al solicitării de ajutor cât și din cel al profilului persoanei care oferă ajutor. Copiii se așteaptă ca adulții să îi înțeleagă, să îi ia în serios, să aibă încredere în judecata lor în ceea ce privește modul în care acționează, dacă li se întâmplă ceva. Copiii trebuie să aibă încredere totală în adulți și să nu se teamă de ei pentru a le putea cere ajutorul în cazul în care au de-a face cu situații de violență. Atunci când decid să nu depună mărturie împotriva agresorilor, copiii se tem că situația lor se poate agrava și că agresorul ar putea afla despre mărturie. Acestea au fost principalele concluzii ale studiului realizat cu copii cu vârste între 9 și 18 ani, împreună cu un profil al persoanei de la care copiii așteaptă ajutor. Perspectiva inovativă în ceea ce privește violența asupra copiilor constă în îndreptarea atenției spre percepția copiilor, astfel încât să existe o imagine de ansamblu asupra acestui subiect.
În contextul internațional actual – politic, economic, demografic și tehnologic, există o nevoie crescândă pentru inovație în serviciile sociale, astfel încât deziderate precum justiția socială și incluziunea să devină un mod de viață/ de a fi. Colaborarea interdisciplinară dintre asistenții sociali și alți profesioniști este una dintre soluțiile de îmbunătățire a calității serviciilor și a calității vieții pentru clienții/ utilizatorii acestora.
|
|
