|
Prin misiunea sa fundamentală, esenţa asistenţei sociale constă în oferirea răspunsurilor culturale adecvate pentru satisfacerea nevoilor de bază ale fiinţei umane. Aceste răspunsuri culturale iau cel mai frecvent forma asigurării unei mari diversităţi de servicii sociale la nivele multiple de organizare socială: individ, familie, grup, organizaţie, comunitate şi societate.
Având o deosebită relevanţă, la momentul conceperii acestui editorial (Decembrie 2015) întreaga Europă face faţă unei migraţii fără precedent, datorată valurilor de imigranţi din Estul Mijlociu, care au ajuns şi continuă să ajungă pe ţărmurile Europei. Acest fenomen a fost denumit unanim – şi probabil va rămâne în istorie sub numele de criza majoră a refugiaţilor din Estul Mijlociu.
Asistenţii sociali din întreaga lume sunt sau vor fi implicaţi în a lucra cu aceşti refugiaţi, persoane adulte, familii şi copii, care încearcă să ajungă în locuri unde să se poată simţi în siguranţă şi să înceapă o viaţă nouă pentru ei şi pentru copiii lor. Deci, în acest sens, tematica numărului nostru special, „Provocări contemporane în practica asistenţei sociale în societăţi multiculturale”,este de actualitate. Îşi propune să cuprindă şi să analizeze aceste provocări atât din perspectiva asistenţilor sociali cât şi a beneficiarilor serviciilor sociale.
Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali (2015) defineşte asistenţa socială ca fiind:
“O profesie bazată pe practicăşi o disciplină universitară care promoveazăschimbarea şi dezvoltarea socială, coeziunea socială, împuternicireaşi eliberarea persoanelor. Principiile de justiţie socială, responsabilitate colectivă, respectarea drepturilor omului şi respect pentru diversitate sunt centrale practicii de asistenţă socială.”
Această definiţie este foarte relevantă în contextul internaţional actual. Ridică întrebări despre cum aplică asistenţii sociali aceste principii de justiţie socială, respectarea drepturilor omului, responsabilitate colectivăşi respectarea diversităţii. Asistenţii sociali trebuie să respecte diversitatea societăţilor în care îşi exercită practica, şi, în acelaşi timp, să ia în considerare diferenţele la nivel individual, familial, de grup sau comunitare. Asistenţii sociali au datoria de a combate orice fel de disciminare, fie bazată pe abilitate, vârstă, cultură, gen, status marital sau socio-economic, orientare sexual şi credinţe spirituale sau religioase. Mai mult, asistenţii sociali au datoria de a se implica în schimbarea politicilor şi practicilor sociale care sunt injuste sau nedrepte.
Competenţa culturală în practica asistenţei sociale
Anumite evenimente istorice care au avut loc de-a lungul deceniilor anterioare au făcut necesar ca profesioniştii în asistenţa socială să deţină “competenţe culturale” în practica lor. De exemplu, programele de pregătire profesională din S.U.A. au această cerinţă ca parte integrantă a planurilor de învăţământ care formează asistenţi sociali. Aceste competenţe culturale cuprind o înţelegere unică a persoanelor din punct de vedere cultural, lingvistic şi politic.
Numărul în creştere al imigranţilor care ajung în Europa şi dincolo de graniţele Europei, aduce în prim plan necesitatea acestei competenţe culturale; cât şi nevoia de a recunoaşte că, în ciuda eforturilor deja depuse în acest sens, mai este un drum lung până la îndeplinirea acestui obiectiv. Istoria are uneori tendinţa de a se repeta – şi, din păcate, istoria scurtă a asistenţei sociale este plină de asemenea exemple. Când un anumit stil de creştere a copiilor în grupuri etnice depăşeşte bariera ce separă un obicei cultural specific în caz de abuz şi neglijare? Când un stil de disciplinare a copilului devine abuz? Care este punctul de la care contribuţia copilului la bunăstarea economică a familiei devine exploatare? Şi cum pot asistenţii sociali să contribuie la schimbarea unor asemenea practici şi, în acelaşi timp, să-şi păstreze o poziţie de nediscriminare şi receptivă din punct de vedere cultural? Şi, nu în ultimul rând, cum percep asistenţii sociali clienţii care aparţin unor culturi şi naţionalităţi diferite?
Profesioniştii pot dobândi competenţă culturală prin exersarea autoreflecţiei, care conduce la creşterea cunoaşterii de sine şi a diversificării cunoştinţelor şi abilităţilor. Autorefelecţia ajută la identificarea propriilor stereotipii. Cunoştinţele sunt vitale în dobândirea de abilităţi care vor transforma identităţile profesionale.
Cum este adresată tematica propusă în cadrul acestui volum:
Acest număr al revistei beneficiază de contribuţii atât dinspre aria academică a asistenţei sociale, cât şi din practica profesională aplicată, din contexte culturale diferite. Editorii speră că aceste contribuţii vor oferi publicului un gust al provocărilor. Studiile şi articolele prezentate în acest număr nu îşi propun nicidecum să reprezinte o listă exhaustivă, dar ilustrează o bună diversitate. Autorii abordează într-un mod curajos tematici controversate, cum ar fi factorii culturali în exploatarea sexuală a copiilor şi tendinţa ‘albă’ a multiculralismului în bunăstarea socială din Marea Britanie, precum şi migraţia creierelor, a asistenţilor sociali calificaţi la nivel universitar, dinspre Europa de Est către Marea Britanie.
O scurtă trecere în revistăa articolelor incluse în volum:
Un nucleu format din trei articole adresează probleme specifice legate de evoluţia multiculturalismul în Marea Britanie în practica de asistenţă socială:
Lucrarea “Compararea factorilor în exploatare sexuală a copiilor în UK şi USA” argumentează că exploatarea sexuală a copiilor este un fenomen cultural. Acesta este un argument curajos şi autorii discută ce rol au actorii sociali implicaţi şi cum contribuie nivelul de toleranţă al societăţii la acest proces. Concluzia autorilor este că aceste discursuri formulate în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii pot fi relevante şi în ţările din Estul Europei.
Articolul “Culturalism alb – o analiză a impactului politicilor de bunăstare în asistenţa socială din Marea Britanie” prezintă cum limitarea accesului la beneficii sociale creează noi probleme în Marea Britanie, în particular, cu privire la grupurile de imigranţi. Autorul evidenţiază că politicile sociale s-au deplasat către asimilare, aşa cum este ilustrat de adoptarea valorilor britanice în viaţa de zi cu zi.
Secţiunea ‘Umplerea golurilor? Migraţia asistenţilor sociali din Romania în Marea Britanie” pune sub lupă fenomenul de migraţie transnaţională şi mobiliate a profesioniştilor formaţi la nivel universitar în alte ţări şi recrutaţi datorită lipsei personalului calificat în ţara de sosire. Există puţine cercetări care să ilustreze obstacolele pe care le întâmpină asistenţii sociali în a-şi practica profesia într-o cultură ‘străină’. Acest articol de opinie sugerează că ar fi necesare mai multe cercetări pe această temă.
Alte cinci lucrări abordează tematici variate din spectrul practicii de asistenţă socială şi aduc perspective din alte culturi:
Articolul “Etica şi dileme valorice în asistenţa socială” trece în revistă valorile concurente şi dilemele etice cărora ar trebui să le facă faţă asistenţii sociali când sunt confruntaţi cu multiple constângeri de ordin economic, politic şi legislativ care limitează satisfacerea nevoilor de bază ale clienţilor asistenţei sociale şi practica profesională. Un alt studiu raportează rezultatele preliminare ale unei cercetări calitative care investighează experienţele psihosociale ale pacienţilor bolnavi de cancer. O analiză aprofundată a sistemului de garantare a venitului minim în România postcomunistă este elaborată în următorul articol. Autoarea acestei evaluări atrage atenţia asupra problemelor etice care apar în funcţionarea sistemului de protecţie socială în contextul dependenţei acestuia de resursele financiare alocate de către stat dar, mai ales, de prevederile legislative, adesea adoptate fără a ţine cont de propunerile profesioniştilor în asistenţă socială, chiar şi fără a evalua capacitatea instituţiilor responsabile de transpunerea în practică a măsurilor legiferate.
Utilizând o abordare teoretică şi focalizându-se asupra unui grup diferit de beneficiari ai serviciilor sociale, următorul articol relevă importanţa implicării directe a clienţilor în sprijinirea intervenţiilor sociale centrate asupra populaţiei de vârsta a treia şi analizează rezultatele unor programe diferite aplicate într-un centru de îngrijire rezidenţială pentru vârstnici. Volumul continuă cu prezentarea rezultatelor unei cercetări despre comportamentul organizaţional cetăţenesc. Acest studiu examinează influenţa dreptăţii (corectitudinii) organizaţionale percepute şi a locului controlului muncii asupra comportamentului organizaţional cetăţenesc al funcţionarilor publici în Nigeria.
Cartea selectată pentru recenzie, “Triburile. O patologie a politicii româneşti de la Revoluţie la Generaţia Facebook”, atrage atenţia asupra importanţei evoluţiei politicii asupra practicii asistenţei sociale, cum politica devine comunicare şi comunicarea devine politică. Se evidenţiază faptul că eliberarea modernă a individului s-a făcut în defavoarea comunităţii fără să se facă, în acelaşi timp, în favoarea societăţii sau a reprezentantului ei administrativ, statul. Posibilitatea noilor forme de comunitate se leagă de noile tehnologii ale comunicării. Ele sunt reţele sociale mai degrabă decât comunităţi organice, „reţele sociale unde te poţi sustrage reciprocităţii”.
Există o nevoie crescută de inovaţie socială în sectorul serviciilor sociale în contextul politic, economic, demografic şi tehnologic internaţional actual, pentru a îmbunătăţi calitatea, eficacitatea şi disponibilitatea serviciilor existente sau pentru a crea noi servicii care să satisfacă mai bine nevoile clienţilor.
Sperăm ca această colecţie de lucrări din Revista de Asistenţă Socială să genereze dezbateri sănătoase, utile şi reflecţii oneste din partea cititorilor, a profesioniştilor în asistenţa socială, a cadrelor didactice universitare şi a cercetătorilor şi, că în cele din urmă va conduce la îmbunătăţirea practicii multiculturale în asistenţa socială, care este nevoită să ţină pasul cu tendinţa crescută a multiculturalităţii din societăţile zilelor noastre.
|
|