|
Tematica principală al celui de-al patrulea număr al Revistei de Asistenţă Socială din 2023 este calitatea serviciilor sociale, relaţionată de calitatea vieţii profesionale a personalului care oferă în mod direct servicii sociale şi de calitatea vieţii beneficiarilor de asistenţă socială. În primul rând, ne putem gândi la calitatea serviciilor sociale, axată pe managementul calităţii, asigurarea calităţii în serviciile sociale, dimensiuni ale calităţii serviciilor sociale precum: accesibilitate, comunicare, receptivitate, competenţă, securitate, umanism sau performanţă în organizaţiile şi instituţiile de asistenţă socială şi securitate socială, publice sau private. Calitatea este, de asemenea, frecvent abordată prin utilizarea standardelor care trebuie identificate şi operaţionalizate de către furnizorii de servicii sociale din sectorul public şi privat. Apoi, ne putem gândi la calitatea vieţii profesionale în termeni de satisfacţie sau nemulţumire la locul de muncă, satisfacţia şi oboseala de compasiune în munca de asistenţa socială, supervizare profesională în asistenţă socială, bunăstarea subiectivă a personalului şi echilibru între viaţa profesională şi viaţa privată. În sfârşit, ne putem gândi la rezultatele pentru beneficiari, adică la schimbările în cunoştinţele, sentimentele, comportamentul, atitudinea, mediul (fizic şi/ sau social) şi statutul social al acestora şi la gradul în care serviciile sociale oferite de aceste instituţii şi organizaţii influenţează calitatea vieţii şi bunăstarea subiectivă persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităţilor pe care le deservesc. Rezultatele ar putea viza îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, incluziunea socială, sănătatea mentală şi fizică sau alţi indicatori ai calităţii obiective sau subiective a vieţii.
Autorii au abordat problemele actuale din toate cele trei perspective. Din perspectiva calităţii serviciilor sociale, contributorii subliniază că apărarea şi promovarea drepturilor –advocacy – este o practică obligatorie a asistenţilor sociali în vederea furnizării de servicii de calitate. Există câteva propuneri de evaluare a programului în ceea ce priveşte serviciile destinate copiilor cu boli cronice şi aparţinătorilor acestora de către o organizaţie nonprofit (Yuppi) şi în ceea ce priveşte serviciile de facilitare a integrării copiilor în noile lor familii în perioada de încredinţare şi post-adopţie, oferite de către instituţii publice (Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului) şi furnizori privaţi (organizaţii neguvernamentale).
Sebastian Claudiu Ştefani, în „Rolul advocacy în practica de asistenţă socială”, a avut ca scop stabilirea sensului şi practicii de advocacy în domeniul asistenţei sociale. Acest lucru a fost evidenţiat în corespondenţă cu definiţiile istorice ale abordării asistenţei sociale (astfel, autorul a examinat mişcarea radicală de asistenţă socială, mişcarea utilizatorilor de servicii, mişcarea pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, mişcarea de auto-advocacy, mişcarea pentru viaţă independentă din perspectiva găsirii originilor practicii de advocacy în domeniul asistenţei sociale). Astăzi, advocacy este o misiune de bază a asistenţei sociale. Concluzia este că, în cadrul practicii de asistenţă socială, advocacy înseamnă lupta împotriva nedreptăţii şi inechităţii sociale, schimbarea societăţii şi a actorilor sociali, structurarea practicii profesionale, influenţarea politicilor publice, abilitarea grupurilor vulnerabile. În final, autorul evidenţiază mai multe ipostaze ale advocacy, în contextul practicii şi legislaţiei româneşti din domeniul asistenţei sociale.
Alexandra-Ioana Talpă, în „Evaluarea Programului de Tabără Terapeutică pentru Copiii Bolnavi Cronic, oferit de Asociaţia Yuppi România”, oferă un exemplu de evaluare a programului în cazul Yuppi, o organizaţie nonprofit care oferă servicii pentru copiii cu boli cronice şi pentru aparţinătorii acestora, folosind terapia experienţială (cunoscută şi sub denumirea de recreere terapeutică). În timpul participării la aceste tabere, participanţii (atât copiii, cât şi părinţii sau alţi fraţi) experimentează dezvoltarea identităţii, creşterea conştiinţei de sine, a acceptării sau a cunoştinţelor de a face faţă anumitor boli. În timpul furnizării acestor servicii, lucrătorii (indiferent că sunt angajaţi sau voluntari) îşi dezvoltă abilităţile legate de practica de asistenţă socială sau de viaţa lor de zi cu zi. Programul ar putea să-şi îmbunătăţească calitatea utilizând contribuţiile oferite de participanţi prin intermediul formularelor de feedback, care ar trebui modificate pentru a îndeplini acest scop. Studiul oferă o perspectivă interesantă asupra calităţii unui serviciu de asistenţă socială, folosind o analiză longitudinală.
„Perspectiva adoptatorilor şi practicienilor asupra serviciilor pre şi post adopţie din România”, de Sergiu-Lucian Raiu, Anca Bejenaru şi Mihai-Bogdan Iovu, oferă o perspectivă asupra calităţii serviciilor de asistenţă socială livrate de o instituţie publică (DGASPC) şi unele organizaţii neguvernamentale, din sectorul privat (ONG-uri) privind integrarea mai uşoară a copiilor în noile lor familii, în perioada de încredinţare pentru adopţie şi post-adopţie. Folosind un design calitativ al cercetării lor, autorii interoghează calitatea acestui serviciu şi percepţia asupra satisfacţiei clienţilor acestui tip de serviciu. Aceştia subliniază, de asemenea, necesitatea unor servicii mai specializate, precum cursuri de educare a părinţilor şi dezvoltare personală pentru adoptatori, servicii de psihoterapie şi grupuri de sprijin, după cum au subliniat specialiştii în domeniu. Există o nevoie puternică de a stabili o bază de date cu resurse informaţionale, de asemenea. Acest studiu ar putea servi ca o bază excelentă pentru schimbarea politicilor publice în domeniul adopţiei.
Din perspectiva calităţii vieţii profesionale a personalului care lucrează în serviciile sociale, contributorii oferă perspective profunde asupra satisfacţiei faţă de profesie şi asupra calităţii vieţii asistenţilor sociali, apoi asupra rezilienţei profesioniştilor care lucrează în sistemul de protecţie publică a copilului. Există mai multe strategii de îmbunătăţire a abilităţilor şi competenţelor pentru îmbunătăţirea gradului de profesionalism în domeniul asistenţei sociale, astfel încât acestea să poată corespunde cerinţelor noii lumi marcate de digitalizare şi a patra revoluţie industrială: coaching şi supervizare, în timp ce se dezvoltă patru meta-competenţe: gândire de proiectare strategică, autodisciplină, autonomie şi antreprenoriat.
În „Profilul stilului de viaţă şi satisfacţia profesională a personalului din servicii sociale”, Ionela-Andreea Stoicov îşi propune să elaboreze profilul stilului de viaţă al asistenţilor sociali români, precum şi să identifice nivelul de satisfacţie profesională a acestora, întrebându-se dacă cele două aspecte sunt relaţionate între ele. Folosind o metodologie specifică cercetării cantitative, autoarea a constatat că asistenţii sociali români au un stil de viaţă sănătos la nivel moderat spre ridicat. Mai mult, cu cât stilul de viaţă este mai sănătos (mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea spirituală şi managementul stresului), există niveluri mai ridicate de satisfacţie în muncă. Ambele – stilul de viaţă şi satisfacţia în muncă – sunt influenţate de tipul de servicii sociale pe care le oferă asistenţii sociali, iar corelaţia dintre stilul de viaţă şi satisfacţia în muncă este mai puternică în cazul angajaţilor din sectorul privat decât al celor din cel public.
În „Rezilienţa profesioniştilor în sistemul de asistenţă socială”, Mihaela Tomiţă, Roxana Ungureanu şi Monica Truşcă analizează rezilienţa profesioniştilor care activează în domeniul protecţiei copilului în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş. Ei au discutat despre conceptul de rezilienţă individuală versus rezilienţă organizaţională versus lipsa de rezilienţă a acestor profesionişti, folosind datele colectate în timpul unui studiu calitativ. Pornind de la principalele dificultăţi întâmpinate în desfăşurarea activităţii profesionale, subliniind adaptarea profesioniştilor la noile condiţii de muncă şi factorii de protecţie a profesioniştilor din sistem, studiul se încheie cu identificarea nevoilor de formare a acestor profesionişti.
Florina Paşcu, în „Cum să dezvolţi competenţe pentru viitor în domeniul asistenţei sociale”, propune un model de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor adecvate pentru viitorii asistenţi sociali, potrivit lumii actuale, care este marcată de digitalizare şi de a patra revoluţie industrială. Acest model presupune dobândirea a patru meta-competenţe esenţiale (apud Mircea Miclea): gândire de proiectare strategică (design thinking), autodisciplină, autonomie şi antreprenoriat. Mai mult, autoarea afirmă că supervizarea între egali şi coaching-ul, dacă sunt adaptate în mod corespunzător practicii de asistenţă socială, ar putea face diferenţa în contextul socio-economic actual, ca şi contexte în care profesioniştii din domeniul asistenţei sociale s-ar putea recalifica.
Din perspectiva rezultatelor pentru beneficiarii sistemului de asistenţă socială şi securitate socială, există o analiză a rolului social şi asupra statutului social al beneficiarilor de pensie de boală/ invaliditate şi o altă analiză a rezilienţei unei anumite categorii de beneficiari ai serviciilor sociale (servicii rezidenţiale de îngrijire a copiilor).
Abordarea teoretică a lui Carmen Marcela Ciornei în „Invaliditate – statut social şi rol” relevă statutul şi rolul social al celor care beneficiază de pensie de boală. Deşi, beneficiază de fonduri din sistemul de protecţie socială, ei nu beneficiază de servicii de asistenţă socială care le-ar putea îmbunătăţi calitatea vieţii, deoarece acestea nu există. În sistemul românesc de asistenţă socială este un deficit de servicii dedicate recuperării şi reabilitării sociale a beneficiarilor pensiei de boală şi a rudelor acestora.
„Îngrijirea rezidenţială percepută ca o oportunitate de dezvoltare a copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţie de risc” de Ovidiu Bunea şi Niculina Karacsony relevă mecanismele de rezilienţă a beneficiarilor sistemului de îngrijire rezidenţială; autorii au dorit să afle cum unii copii care au petrecut câţiva ani în sistemul de îngrijire rezidenţială au reuşit să aibă rezultate deosebite, în ciuda faptului că întregul context nu era în favoarea lor. Reţeta succesului constă în amestecul dintre capacitatea individuală de a percepe oportunităţile din mediu şi mediul care oferă astfel de oportunităţi. Autorii au folosit un design de cercetare calitativă pentru a investiga rezilienţa din perspectiva ecologică şi procesuală. Rezultatele ar putea fi extrapolate la intervenţii legate de educaţie sau prevenirea delincvenţei juvenile.
La final, Georgiana-Cristina Rentea a făcut o recenzie a cărţii „Educaţia pentru asistenţă socială în Europa: tradiţii şi transformări”, editată de Marion Laging şi Nino Žganec, editura Springer Cham, apărută în 2021. Cartea oferă perspective asupra educaţiei şi practicii asistenţei sociale în zece ţări europene, înainte de pandemia de COVID-19. Educaţia în domeniul asistenţei sociale se face, în principal, la nivel universitar – la nivel licenţă, master şi doctorat – în toate cele zece ţări. În schimb, nu putem vorbi despre un „model standard de asistenţă socială” în Europa. Cu toate acestea, se poate observa internaţionalizarea domeniului asistenţei sociale: şcolile şi profesioniştii de asistenţă socială aderă la organisme şi reţele internaţionale. Un alt proces comun este descentralizarea serviciilor de asistenţă socială de la nivel naţional la nivel local, echipele interdisciplinare jucând un rol definitoriu.
În concluzie, calitatea ar trebui să fie scopul final al oricărui serviciu şi practici de asistenţă socială, în contextul managementului calităţii totale ca mediu de obţinere a eficacităţii. Calitatea vieţii la locul de muncă a profesioniştilor este percepută ca o cerinţă ontologică a calităţii serviciilor sociale, ambele reflectându-se asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii şi a condiţiei beneficiarilor. Credem cu tărie că acest număr al Revistei de Asistenţă Socială oferă perspective pe mai multe planuri asupra tematicii abordate, creând o bază solidă pentru factorii de decizie atunci când vine vorba de acţiuni de creştere a calităţii serviciilor sociale, finalizate atât de cei care gestionează politicile publice, cât şi de practicieni.
|
|
