Cautare
 
 
Meniu rapid
 
Noutati
Echipa redacţională urează un călduros Bun venit doamnei profesor Lena Dominelli si domnului profesor Malcolm Payne, două personalităţi recunoscute la nivel internaţional în domeniul asistenţei sociale, care au acceptat ca începând cu nr. 1/2010 să facă parte din Advisory Board al Revistei de Asistenţă Socială.
detalii
Indexare
Revista este indexata in ProQuest,EBSCO, Social Work Abstracts, CEEOL,Index Copernicus,SCIPIO,GESISsi IBSS.

Revista este acreditata B+ de catre CNCSIS

Home > Arhiva > 2018 > Numar: 2 > Editorial: Comunităţi şi Asistenţă Socială

 Editorial: Comunităţi şi Asistenţă Socială [Communities and Social Work]

    by:
  • Conţiu Tiberiu Şoitu ( [Department of Sociology and Social Work, Faculty of Philosophy and Social-Political Studies, „Alexandru Ioan Cuza” University, Iaşi, Bd. Carol I no. 11, 700506, Phone.: 0232201372, E-mail: soitucontiu@yahoo.com])
  • Romeo Asiminei

Tema acestui număr al Revistei de Asistenţă Socială, Comunităţi şi Asistenţă socială, prezintă avantajele şi capcanele ce decurg din aparent puţin îngrădita arie de cuprindere şi semnificaţiile specifice dobândite de asistenţa socială comunitară în limbajul specializat al profesiei.

Suntem tentaţi să gândim la comunităţi ca la grupuri de persoane din acelaşi cartier, oraş, localitate rurală, puse la un loc aleator sau nu de teritoriu. Nu este o noutate nici a afirma că, în fapt, comunităţile se extind ca semnificaţie, pentru a include anumite culturi, persoane care împărtăşesc un hobby, părinţii copiilor de la o şcoală (alături de copiii lor şi de profesorii acestora) sau chiar copiii (cu părinţii şi sau bunicii cei însoţesc) într-un parc, la joacă. Comunităţile sunt alcătuite din diverse grupuri de oameni şi este de datoria unui asistent social comunitar să unească toate aceste grupuri pentru a lucra spre un scop comun. Membrii comunităţii sunt de vârste şi genuri diferite, neomogeni socio-economic şi cultural. Ei au – cel mai adesea – experienţe de viaţă, opinii, credinţe, atitudini şi idei diferite.
Rolul unui asistent social ce lucrează în comunitate este de a folosi organizarea, planificarea şi administraţia comunităţii pentru a stabili o legătură comună între membrii acesteia.

Există numeroase şi relativ diferite căi de a realiza aceasta. De aici decurg şi semnificaţii uşor diferite acordate sintagmelor asistent social comunitar/asistenţă socială comunitară în argoul profesional.
Utilizată ca cvasi-sinonim al dezvoltării comunitare, asistenţa socială în comunitate încurajează comunitatea să participe în mod activ în identificarea şi rezolvarea propriilor probleme. Premisa este că oamenii care sunt afectaţi de orice problemă pe care asistentul social încearcă să o rezolve vor fi în mod natural mai interesaţi, mai motivaţi şi mai implicaţi în reuşita demersului.

O dimensiune aparte este dobândită de asistenţa socială bazată pe comunitate care furnizează servicii în mediul beneficiarului, inclusiv pe cele de la domiciliu. Sistemul oferă posibilitatea ca aceştia să primească servicii sociale şi/ sau medicale în propria casă sau comunitate, mai ieftin, mai uşor, cu mai puţin stres şi nevoie de adaptare decât în instituţii rezidenţiale specializate.

Asistenţii sociali comunitari colaborează cu organizaţiile existente sau cu grupurile de cetăţeni vizaţi pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai, a rezolva o problemă şi a aduce nevoile celor cu şi pentru care lucrează în prim-planul acţiunii politice. Asistenţa socială poate fi relevantă pentru o comunitate şi prin abordarea unor aspecte legate de educaţie, ecologie, infrastructură etc. Alte tipuri de entităţi care angajează asistenţi sociali comunitari includ centre comunitare, agenţii guvernamentale şi grupuri de advocacy.

Este aproape imposibil de analizat relaţia dintre comunităţi şi asistenţă socială fără a analiza şi resursele financiare disponibile. Dintre statele membre ale Uniunii Europene, România alocă, conform datelor EUROSTAT (2017), cca. 14% din Produsul Intern Brut (PIB) cheltuielilor pentru protecţia socială, la nivelul anului 2015. Acest procent este cel mai mic înregistrat la nivelul Uniunii, cu mult sub media europeană de 29%. Cel mai mare procent din PIB alocat cheltuielilor pentru protecţia socială este înregistrat în Franţa (cca. 34%). Celelalte ţări care se situează peste media Uniunii Europene sunt, în ordine descrescătoare, Danemarca, Finlanda, Belgia, Austria, Olanda, Italia, Suedia şi Germania. La nivelul Uniunii Europene, în anul 2015, cel mai mare procent din totalul cheltuielilor pentru protecţia socială a fost orientat către persoanele în vârstă (45,2%), urmat de procentul alocat persoanelor bolnave /cu dizabilităţi (37,3%). Pentru familii şi copii a fost alocat un procent de 8,6%, pentru persoane neangajate 4,8% iar pentru reducerea excluderii sociale 4,1% din beneficiilor sociale.

Acest număr al Revistei de Asistenţă Socială se deschide cu un articol care tratează intervenţia şi schimbarea în asistenţă socială comunitară dintr-o perspectivă umanistă. Autorul, Petru Ştefăroi, aduce atât o perspectivă teoretică, cât şi perspectivă practică privind rolurile, activităţile, calităţile şi conduitele asistentului social comunitar. Articolul semnat de Bianca-Daniela Parepeanu continuă şi aprofundează această analiză focalizându-se pe tehnicile de intervenţie în asistenţa socială din punct de vedere al activităţilor, principiilor şi rolurilor asistenţilor sociali. Perspectiva generală asupra asistenţei sociale este completată cu un studiu bibliografic privind familia prin prisma sistemul românesc de asistenţă socială. Aurel Bahnaru şi Patricia-Luciana Runcan analizează familia prin prisma a patru valori şi principii generale: subsidiaritatea, abordarea individuală, activizarea, precum şi complementaritatea şi abordarea integrată.

Cristina Gavriluţă şi Arabela Neculau supun analizei un model finlandez de comunitate cu nevoi speciale (Sylvia-koti, adică Casa Silvia) prin intermediul unei triple ipostazieri: comunitatea ca principală resursă generare de soluţii pentru problemele sociale, inventarierea problemelor sociale specifice unor comunităţi şi managementul persoanelor cu probleme specifice în cadrul unor comunităţi. Pe de altă parte, Roxana Vasiliu şi Adrian Netedu arată că analiza nevoilor unei comunităţi este un prim stadiu de expertiză pentru a configura strategiile de intervenţie şi identificarea resurselor din comunitate. În acest context cei doi autori propun un veritabil inventar al resurselor comunitare şi a strategiilor de culegere a datelor sociale pentru re-conectarea individului la comunitate (în sens restrâns sau larg) precum şi pentru activarea proceselor de mobilizare a resurselor sociale. În schimb, Melari Shisha Nongrum, plecând de la specificul comunităţilor rurale din India, dependente de alocările bugetare guvernamentale, argumentează importanţa rolului asistentului social şi, mai ales, a necesităţii formării şi profesionalizării asistentului social în dezvoltarea comunitară. Toate ipostazele menţionate în acest paragraf îşi regăsesc proiecţii în articolul semnat de Ion Ionescu care analizează devenirea comunităţilor “de altă dată” şi autonomia, schimbarea comunităţilor, asistenţa şi mentalitatea de asistat, voluntariatul, conştientizarea şi gândirea critică pentru a propune un cadru teoretic şi metodologic de dezvoltare comunitară care are ca element central schimbarea politicii welfare cu workfare sau cu welfare-to-work, fiind promovat statul social activ.

Revista continuă cu două studii privind persoanele în vârstă şi îmbătrânirea. Într-un prim studiu Monica Dascălu, Anda Rodideal şi Lavinia Popa ne pun în faţa unui paradox: în ciuda beneficiilor generate de folosirea tehnologiilor de informaţii şi comunicaţii (TIC) de către persoanele în vârstă, în România, aceste persoane se regăsesc în cea mai puţin probabilă situaţie de a folosi aceste tehnologii. Articolul prezintă rezultatele unor studii recente desfăşurate în România privind utilizarea TIC de către personale în vârstă. Un al doilea articol semnat de Nicu Gavriluţă şi Ilarion Mâţă prezintă rezultatele unui studiu care evidenţiază impactul pozitiv al consilierii spirituale în comunitatea persoanelor vârstnice instituţionalizate.
Ultimele două articole analizează problematica comunitară din perspectiva şcolii şi a impactului mediului virtual asupra copiilor. Articolul realizat de Corina Mihaela Mincu şi Emanuel-Adrian Sârbu analizează un fenomen încă la început în România, dar cu potenţial de creştere: homeschooling (învăţământul acasă). Articolul face o analiză a celor mai importante referinţe bibliografice din domeniu şi prezintă rezultatele unei cercetări desfăşurată de cei doi autori. Carmen Palaghia propune, în ultimul articol, o analiză asupra riscurilor la care sunt expuşi copiii în mediul virtual. Articolul este centrat pe analiza unui fenomen social reprezentat de extinderea celui mai cunoscut „joc al morţii”, Balena Albastră, analiza fiind circumscrisă unui spaţiu jalonat de sinucidere şi cyberbullying.

Revista cuprinde şi trei recenzii: Cristina Gavriluţă (2017), Negativul cotidianului; Doru Buzducea (2017), Asistenţa Socială. Compendiu de istorie, teorie şi practică şi Mihai Dinu Gheorghiu, Paul Arnault (eds.) (2013), Les sciences sociales et leurs publics. Engagements et distanciations.

Referinţe
EUROSTAT (2017). Almost one-third of EU GDP spent on social protection. ec.europa.eu/eurostat